Numărătoarea inversă - Richard Overy

Numărătoarea inversă

By Richard Overy

  • Release Date: 2015-07-01
  • Genre: History

Description

Cartea de față vrea să relateze succint, dar temeinic, evenimentele petrecute în cei douăzeci de ani de insecuritate și criză ce au urmat Marelui Război. Indiferent cât de puternice sau de durată au fost forțele ce au dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a existat un moment când principalii actori pe scena istoriei s-au văzut nevoiți să se confrunte cu aceste forțe și să ia anumite decizii.

Marile evenimente ale istoriei își generează o dinamică și o desfășurare proprii. Din perspectiva noastră, a celor de acum, al Doilea Război Mondial pare să fi izbucnit din cauza crizei internaționale provocate de Germania lui Hitler. Însă nimic din ce se întâmplă în istorie nu este inevitabil, după cum va încerca să demonstreze acest volum. Dialogul straniu între sistem și actorii lui se află la baza relatării istorice. Evenimentele înseși pot fi, în același timp, cauză și efect – la fel cum s-a întâmplat ș

Comments