Anotimpul ploilor - Tatiana de Rosnay

Anotimpul ploilor

By Tatiana de Rosnay

  • Release Date: 2019-07-05
  • Genre: Literary Fiction

Description

Plouă fără încetare în Paris, iar familia Malegarde – împărțită între Franța, Londra și Statele Unite – se reunește pentru prima dată după mulți ani, pentru a sărbători a șaptezecea aniversare a lui Paul, patriarhul familiei și un arboricultor renumit. Dar când acesta suferă un accident vascular cerebral, fiul său, Linden, un fotograf de succes, se găsește blocat într-un oraș amenințat de un dezastru natural uluitor. Iar când Sena inundă străzile, familia va trebui să lupte pentru a-și păstra unitatea pe măsură ce o mulțime de temeri ascunse și de secrete încep să iasă la iveală.
În acest roman profund și intens despre dragoste și ispășire, Tatiana de Rosnay, autoarea bestsellerului Se numea Sarah, își demonstrează încă o dată abilitățile incredibile de povestitoare și de cunoscătoare a sufletului omenesc.
„Am fost fascinată de noul roman al Tatianei de Rosnay. Nu luați această carte cu voi în avion dacă vreți să dormiți! Anotimpul ploilor are câte ceva pentru fiecare: o poveste despre dezastrul pe care îl provoacă Sena când inundă Parisul; o dramă de familie despre secrete de o viață; un avertisment și o scrisoare de dragoste pentru lumea noastră, toate spuse cu rafinamentul și eleganța fără egal ale Tatianei de Rosnay. Captivant, plin de pasiune, amenințător și delicat, Anotimpul ploilor este un roman de neuitat.”
Jenna Blum
„ Anotimpul ploilor este o poveste tulburătoare și emoționantă despre o familie în criză. Pe măsură ce apele Senei inundă Parisul, bărbații și femeile din clanul Malegarde se luptă să nu se afunde sub greutatea propriilor secrete. Prin intermediul personajelor sale, Tatiana de Rosnay demonstrează că – în ciuda greutăților și a suferințelor noastre – ispășirea și vindecarea ne sunt la îndemână.”
Erika Robuck

Comments